În cazul în care te întrebai ce trebuie să faci pentru a duce până la capă o lucrare importantă, această prezentare ar trebui să fie edificatoare, cel puțin până la un anumit punct. Pentru început, un prim pas este participarea la licitație și, evident, câștigarea licitației.
Pentru aceasta, documentația trebuie să fie făcută cu simț de răspundere, să fie completă și cât mai apropiată de realitate. Contează foarte mult experiența similară și aparatura cu care se realizează lucrarea. Pentru lucrarea de față a fost utilizat pentru execuție un utilaj COMACCHIO GEO 900 GT.
Eco Drill Foraje Puturi GalatiÎn acest caz particular este vorba despre o lucrare formată din două părți, respectiv două foraje pentru captarea apei. Aceste foraje erau necesare în cadrul Proiectului ”Rețea Publică de Alimentare cu Apă Potabilă în Localitatea Lipia, Comuna Mereu, Județul Buzău”. O rețetă de succes este realizarea lucrării privind înspre finalitatea acesteia, utilitatea ei pentru populație și importanța creșterii calității vieții locuitorilor din Localitatea Lipia. Dacă aveți în minte aceste elemente, atunci vă veți dedica întreaga energie pentru oferirea celor mai bune servicii.

Ce înseamnă această lucrare de foraj?

Forajul trebuia să fie executat la 150 ml pentru fiecare parte a lucrării. Având în vedere că timpul de execuție a fost stabilit la trei săptămâni, lucrarea nu a însemnat o presiune suplimentară din punct de vedere a timpului. Conform cerințelor, forajele executate au fost tubate cu o țeavă de PVC de 200 mm, cu fante de 0,75.

Organizarea locului în care se desfășura forajul ține de fiecare companie în parte.

Eco Drill Foraje Puturi Bistita Nasaud - Eco Drill Foraje Puturi AradDacă se dorește o stabilitate mai mare, atunci se realizează o structură de ciment în jurul gropii de forare. Într-un interviu acordat siteului nostru de specialitate Euforaje.ro, directorul companiei care a executat lucrarea, Eco Drill, domnul Mădălin Hirțescu a spus că: ” Am avut o serie de lucrări a căror finalizare a implicat soluții tehnice speciale, pentru care a trebuit să căutăm o rezolvare promptă, și chiar să improvizăm piese ori instrumente.

În acest domeniu apar frecvent dificultăți neprevăzute, cu atât mai mult cu cât, suprafețele solului au duritate și densitate variată. Astfel, ne aflăm uneori în situații în care trebuie să luăm decizii ferme și rapide, întrucât lipsa celerității poate afecta bunul curs al lucrării, dar și funcționalitatea utilajelor și pieselor pe care le folosim, și care, sunt extrem de costisitoare.” Intregul interviu il puteti gasi aici.

Conform celor spuse de directorul companiei, o astfel de lucrare necesită o atenție deosebită, în mare parte datorită echipamentelor Eco Drill Foraje Puturi Bucuresti Ilfovcare sunt în general scumpe. Evaluarea corectă a solului și adaptarea la condițiile prezente vă poate salva timp și multe economii. Utilajul pentru foraje COMACCHIO GEO 900 GT este unul costisitor, astfel că distrugerea lui nu este o opțiune.

Defalcată pe bucăți, lucrarea de foraj a fost realizată în trei pași. Astfel, până la adâncimea de 75 ml, a fost utilizat nisip cuarțos, cu o granulometrie situată între 2 și 4 mm. Una dintre proprietățile esențiale ale acestui nisip cuarțos este și capacitatea mare de filtrare a apei. Începând cu adâncimea de 75 m, a fost introdusă o mixtură de argilă și pietriș mărgăritar. Din punct de vedere tehnic și geologic, s-a optat pentru o granulometrie a pietrișului mărgăritar situată între 4 și 8 mm.

O ultimă etapă importantă a fost realizarea unui dop de argilă pe lungimea a doi metri liniari, respectiv între 73 și 75 ml. De la 70 ml la 73 ml a fost realizat un dop de ciment. Cum poți să ai succes? După cum s-a văzut mai sus, doar alegând cele mai bune variante tehnice și folosind un utilaj capabil să ducă lucrarea de foraj până la capăt și în care să puteți să aveți încredere. De asemenea, este extrem de importantă și capacitatea de intervenție atunci când ceva nu merge tocmai bine.

Eco Drill Foraje Puturi MaramuresDacă mai adăugați la aceasta și factorul emoțional/uman, adică să priviți lucrarea din perspectiva unei persoane care locuiește în această localitate și care va bea acea apă potabilă, atunci cu siguranță veți realiza o lucrare excelentă. Echipa Eco Drill, împreună cu directorul companiei de foraje Eco Drill, Mădălin Hirțescu anunță finalizarea cu succes a lucrării de foraj necesară în cadrul Proiectului ”Rețea Publică de Alimentare cu Apă Potabilă în Localitatea Lipia, Comuna Mereu, Județul Buzău.”

Contactati SC ECO DRILL SRL:

Madalin Hartescu – 0749861105
Contacteaza firma Eco Drill Foraje

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui material, in speranta ca v-a placut, va invitam sa il distribuiti colegilor si prietenilor dumneavoastra in retelele de socializare si va mai asteptam cu articole utile din industria forajelor din Romania.

 

Sending
User Review
0 (0 votes)